Scaun Cu Sange

Contents

O afecțiune pe care și tu o poți contacta, și care se întâlnește destul de des este scaunul cu sânge. Prezența sângelui în scaun apare la foarte multe persoane, și poate avea numeroase cauze, așadar trebuie să descoperi cât mai repede cauza și, bineînțeles, să începi să o tratezi în timp util.

Cauze scaun cu sânge

Există o mulțime de probleme care pot apărea la nivelul rectului și al anusului, probleme care, pot cauza sângerări. Cel mai des, sângerările sunt vizibile la defecație. Iar dacă observi că ai un scaun cu sânge închis la culoare, este momentul să iei atitudine, deoarece, sângele închis la culoare arată o afecțiune mai profundă.

Iată care sunt principalele cauze ale scaunului cu sânge:

Fisuri anale

Reprezintă mici crăpături în țesutul anusului. Acestea apar din cauze precum: după eliminarea scaunelor mai consistente sau mai dure, constipația sau diareea, nașterea, tuberculoza, herpesul, sifilisul, diferite inflamații etc. Fisurile anale sunt foarte dureroase și provoacă sângerări, mai ales în timpul defecației.

Ulcere peptice

Se prezintă ca fiind sub formă de leziuni, ce apar atunci când mucoasa gastrică sau duodenală este afectată de către acidul gastric sau sucurile digestive. Ulcerul peptic poate apărea fie din cauze genetice, fie datorită anumitor factori externi, precum: fumatul, infecția cu Helicobacter pylor, administrarea cronică de antiinflamatoare, stresul acut, alte afecțiuni etc.

Hemoroizi

Aceștia ajung să provoace sângerări atunci când dezvoltă un stadiu avansat al bolii. Afecțiunea hemoroidală este una destul de complexă. Află tot ce trebuie să știi despre aceasta AICI (link către articolul despre hemoroizi).

Polipi sau cancer

Printre cauzele sângerărilor anale/ în scaun, se numără și polipii intestinali. Aceștia sunt niște excrescențe situate pe peretele intestinal, care sunt deseori asimptomatici, însă provoacă sângerări acute. Atunci când nu sunt descoperiți și tratați, aceștia pot evolua până la stadiul de cancer de colon, care, dacă este depistat în fazele terminale, poate fi fatal.

Simptome

Sângerarea anală poate apărea atât la nivelul scaunului și în vasul de toaletă, cât și sub formă de urme de sânge pe hârtia igienică. Iată care pot fi simptomele care însoțesc sângerările rectale:

  • Disconfort și/sau durere în zona anală.
  • Dureri abdominale.
  • Cantitate redusă de urină.
  • Greață, dureri de cap și amețeli.
  • Mâncărime și/sau usturime în zona rectală.

Tratament scaun cu sânge

Este important ca atunci când observi că ai sângerări anale, să nu intri în panică, de cele mai multe ori, sângerările nu reprezintă afecțiuni fatale și pot fi tratate destul de simplu.

P.S:Tratamentul pentru sangerarile anale este unul extrem de bine detaliat pe pagina dedicata.

Un tratament naturist pentru scaun cu sange este cel mai recomandat deoarece este cel mai putin nociv si eficient.. În funcție de afecțiunea pe care o ai te poți orienta și către un anumit tip de tratament. Fie că vorbim despre un tratament pentru fisuri anale sau un hemoroid care sângerează, vei găsi cu siguranță un tratament naturist potrivit pentru tine. Noi îți recomandăm unguentele (pentru problemele exterioare) și ceaiurile și capsulele (pentru probleme care se desfășoară la interior).

Frecvență

Poți aprecia gravitatea problemei tale și după frecvența în care sângerările rectale își fac apariția. Dacă și tu te confrunți cu fecale care conțin sânge, cu siguranță ai observat că acestea sunt de doua feluri:

Sânge în scaun ocazional

Arată un început al afecțiunii care îți provoacă sângerare, și este cel mai oportun moment pentru a acționa, după aceea, este posibil să fie mult prea târziu. Acționează încă de prima dată când observi sânge în scaun, în vasul de toaletă sau pe hârtia igienică.

Sânge în scaun frecvent

Când se întâmplă acest lucru, afecțiunea este deja într-un stadiu avansat, așa că, dacă nu ai luat nici o măsură până acum, e cazul să iei această problemă cu adevărat în serios. În caz contrar, te supui multor riscuri și complicații tare urâte.

Ce analize se fac pentru scaun cu sânge?

Există o întreaga serie de analize care pot fi făcute pentru descoperirea cauzelor sângerărilor rectale. Iată care sunt top 3 cele mai abordate tipuri de consulații:

  • Colonoscopia. Este intervenția prin prisma căreia medicul examinează intestinul gros (colonul), fiind o metodă de diagnostic a diferitelor afecțiuni colonice care provoacă sângerări. Colonoscopia se face cu un colonoscop, un tub flexibil prevăzut cu o cameră video, canal de insuflație prin care se introduce aer sau apă, canal de aspirație a diferitelor resturi lichidiene rămase în intestin și un canal prin care se pot introduce diferite instrumente de lucru cu scop diagnostic sau terapeutic (pense, anse de polipectomie, ace, catetere). Este o intervenție ce poate fi deranjantă și într-o anumită măsură, dureroasă.
  • Enteroscopia. Este foarte asemănătore cu colonoscopia, deoarece merge pe aceleași principii, numai că enteroscopia se face cu un aparat numit endoscop și se folosește pentru examinarea intestinului subțire.
  • Radiografie cu bariu. Constă într-o radiografie cu raze x, care ajută medicul să consulte următoarele părți: esofagul, stomacul, prima parte a intestinului subțire (numită duoden). Pentru a face acest tip de radiografie, trebuie inițial să înghiți o substanță albă cu aspect de cretă (bariu). Uneori, bariul este amestecat cu apă pentru a produce o băutură groasă, care arată ca un milkshake. Când este înghițit, acest lichid acoperă interiorul tractului gastrointestinal superior și face posibilă radiografia cu raze X.

Persoane afectate

La fel ca cea mai mare parte a afecțiunilor de tip rectal, nici sângerările nu iartă pe nimeni. Persoanele afectate pot fi:

  • Bărbați. Există multe motive pentru care bărbații se confruntă cu sângerări rectale, ca de exemplu: apariția diferitelor afecțiuni la nivelul colonului, boli, fisuri anale, hemoroizi etc.
  • Femei. În comparație cu bărbații, femeilor li se adaugă încă o cauză a apariției sângerărilor rectale, aceasta fiind sarcina și/sau nașterea.
  • Copii. Sângerările rectale pot apărea chiar și la cei mici, însă de cele mai multe ori aceștia nu își dau seama. Nu sunt atât de dure ca la adulți, însă le provoacă un anumit disconfort. Cele mai întâlnite fiind mâncărimile, semn care, ar trebui luat în considerare de către părinți.

Regim alimentar pentru scaun cu sânge

Când vine vorba de probleme cu zona rectală sau cea a colonului, în ceea ce ține de alimentație, lucrurile stau în cea mai mare parte la fel. Pentru a te vindeca, reduce sentimentele și a evita astfel de probleme, trebuie să ții cont de câteva reguli simple:

  • Evită pe cât posibil alimentele condimentate și pe cele picante.
  • Nu consuma alcool, sau alte substanțe care ți-ar putea irita colonul și zona rectală.
  • Menține o dietă bogată în fibre și hidratează-te corespunzător, aceste două lucruri te ajută să eviți diareea și constipația, ambele fiind factori favorizanți pentru agravarea sângerărilor rectale.

FAQ/ Întrebări frecvente

Ce înseamnă când faci treaba mare cu sânge?

Prezența sângelui în scaun poate semnifica prezența diferitelor afecțiuni, boli sau leziuni în zona rectală.

Concluzie

Cea mai importantă idee pe care trebuie să o desprinzi din acest articol este aceea că, imediat cum observi sânge în scaun, trebuie să iei atitudine. Cauzele pot fi multe și uneori destul de grave, de aceea, cu cât iei mai repede atitudine, cu atât eviți complicațiile și scapi de afecțiunea pe care o ai într-un timp mai scurt.

Sângerările anale sunt de cele mai multe ori inofensive, însă este bine să fii preventiv!

Fisuri Anale

Lasă un comentariu